Franz Schubert, „părintele” liedului

Franz Peter Schubert a fost un compozitor austriac din epoca clasică târzie și epoca romantică timpurie.

În ciuda scurtei sale vieți (a murit la doar 31 de ani), Schubert a lăsat în urmă o operă vastă care include peste 600 de lucrări vocale laice, șapte simfonii complete, muzică sacră, opere, muzică de scenă, de cameră și multe lucrări pentru pian.

• Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al…
• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

Muzica lui Schubert, spunea Robert Schumann, este ca un vis frumos, plin de tandrețe și delicatețe. Schubert ne vorbește prin muzica sa, atingându-ne cu frumusețea sa intimă, cu căldura și simplitatea sa. ( Leonard Bernstein). Pentru Gustav Mahler, Schubert era unul dintre cei mai poetici și mai inspirați compozitori, muzica sa ajungând direct la inimă, iar Johannes Brahms considera că muzica lui Scubert are un farmec inefabil care provine din melancolia ei dulce și tandră. Franz Liszt îl descria pe Schubert ca fiind cel mai ceresc dintre toți muzicienii, iar Igor Stravinski spunea că la Schubert, găsim o îmbinare de bogăție și simplitate care nu are egal în muzică.

O muzică frumoasă, misterioasă, magică, o expresie directă a sufletului uman, o sursă nesfârșită de inspirație și uimire, dezvăluind mereu noi profunzimi de emoție.

Copilăria și adolescența lui Franz Schubert

Franz Schubert s-a născut la 31 ianuarie 1797, la Viena, într-o familie numeroasă. A fost al doisprezecelea copil al unui învățător și director al școlii parohiale și al unei casnice, oameni modești dar care prețuiau educația asigurându-se că toți copiii sunt crescuți într-un mediu civilizat și făcând tot ce era necesar pentru dezvoltarea lor intelectuală și culturală.

Talentul muzical al lui Schubert a fost remarcat de timpuriu de către familia sa, astfel că tatăl și fatele mai mare s-au ocupat de micul Schubert în această direcție, oferindu-i oporunitățile de care avea nevoie pentru a aprofunda domeniul.

Învățând teoria muzicii și interpretarea la orgă, în 1808 a fost acceptat în corul Capelei Curții Imperiale ca sopran, mergând mai apoi la studii la Stadtkonvikt, principalul internat pentru oamenii de rând din Viena, unde i-a avut ca profesori pe Wenzel Ruzicka, organistul curții imperiale, și, mai târziu, pe compozitorul Antonio Salieri, aflat atunci la apogeul faimei sale.

Profesor la doar 16 ani

Schubert învăța repede și uimea prin talentul său. Cânta la vioară în orchestra studenților, iar curând a fost promovat ca dirijor. Era foarte activ și implicat în evenimentele muzicale ale corului pe care-l conducea, cultivând muzica de cameră și pianul.

La vârsta de 16 ani, Schubert a părăsit școala și a început să lucreze ca profesor, neîndepărtându-se, însă, de adevărata sa menire: muzica.

Numeroasele compoziții pe care le-a scris între anii 1813 și 1815 sunt remarcabile prin varietatea și valoarea lor intrinsecă, reprezentând produsul unui geniu tânăr, neajuns încă la maturitate, dar care dădea dovadă de stil, originalitate, imaginație și unicitate. Pe lângă cele cinci cvartete de coarde compuse în această perioadă, s-au mai adăugat lucrărilor muzicale ale lui Schubert trei simfonii.

Compozitor prolific, dar sărac

La 19 octombrie 1814, Schubert a pus pentru prima dată pe muzică un poem de Goethe, „Gretchen am Spinnrade”, o capodoperă în care a creat „dintr-o singură lovitură” liedul german. Un an mai târziu, avea să compună alte 140 de arii.

În ciuda talentului său și a carierei prolifice, Schubert s-a luptat să își câștige existența ca și compozitor în tot timpul vieții sale. A susținut adesea concerte private pentru familii bogate, din înalta societate, dar, paradoxal, nu a avut niciodată o poziție stabilă ca muzician. Mai mult, a suferit și de probleme de sănătate care i-au chinuit viața.

În primăvara anului 1816, Schubert, în nevoia sa de a crește profesional și, mai ales, financiar, a aplicat pentru postul de director muzical la un colegiu din Laibach (astăzi Ljubljana, Slovenia), însă fără success. Pe de altă parte, prietenii cei mai apropiați ai compozitorului depuneau și ei eforturi pentru a-l ajuta pe Schubert să aibă angajamente, dar lucrurile se mișcau destul de greu și nesatisfăcător.

Cântecele lui Schubert erau la modă în saloanele vieneze

La începutul anului 1817, Johann Schober, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Schubert, l-a adus la el acasă pe baritonul Johann Michael Vogl pentru a le face cunoștință. Ca urmare a acestei întâlniri, cântecele lui Vogl, care interpreta melodiile lui Schubert, au devenit o modă în saloanele vieneze. Mai mult, prietenia sa cu frații Huttenbrenner (compozitorul Anselm și muzicianul amator Josef), dar și cu pianistul Josef von Gahy, alături de care cânta în duet, l-au scos în față redându-i încrederea în sine și suflul de care avea nevoie pentru a continua să compună.  Însă această perioadă benefică nu a durat foarte mult, în toamna anului 1817 Schubert revenind la îndatoririle sale de profesor. Totuși, a reușit să se dedice și compozițiilor sale, din această perioadă datând „Ganymed”, „Der Wanderer”, Cântecele lui Harper din romanul lui Goethe, Wilhelm Meisters Lehrjahre, două simfonii, Nr. 4 în do minor, pe care Schubert a numit-o „Tragica” (1816), cunoscuta nr. 5 în si bemol major (1816) și o serie de sonate pentru pian.

Franz Schubert a murit la 19 noiembrie 1828, la vârsta de 31 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Wahring, nu departe de locul de veci al lui Beethoven.

Cauza exactă a morții sale este incertă, dar se crede a murit în urma complicațiilor sifilisului, pe care-l contractase la începutul vârstei de 20 de ani suferind de această boală pentru tot restul vieții sale. La acea vreme, nu existau tratamente eficiente pentru sifilis, prin urmare această boală putând provoca o serie de probleme grave de sănătate, inclusiv complicații neurologice și cardiovasculare.

În lunile premergătoare morții sale, sănătatea lui Schubert s-a deteriorat rapid, astfel că nu a mai fost în stare să compună ori să cânte.

Moartea lui a fost o mare pierdere pentru lumea muzicii, deoarece Schubert s-a numărat printre cei mai talentați și inovatori compozitori ai timpului său. În ciuda vieții sale relativ scurte, a lăsat în urmă o operă semnificativă care a continuat să inspire și să încânte publicul până în prezent. În 31 de ani de viață, Schubert a compus peste 600 de lieduri, 9 simfonii, 10 uverturi, 22 de cvartete, 120 de lucrări corale si vocal-simfonice, 18 opusuri dedicate teatrului muzical, prin muzica sa Schubert exprimându-și necontenit setea de a trăi, în ciuda unei existențe grele avute, lipsite, pe nedrept, de orizont.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Franz-Schubert/Maturity

Vă mai recomandăm să citiți și:

Johannes Brahms, unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii romantice

30 de lucruri despre Joseph Haydn, „compozitorul universal”

Jóhann Jóhannsson, unul dintre cei mai apreciați compozitori de film din ultimele decenii

Paganini, compozitorul care a revoluționat tehnica viorii. Gestul care i-a uimit pe mulți